Antrenorul echipei nationale s-a declarat deranjat de declaratiile pe care Adrian Mutu le-a facut in ultima perioada. Razvan Lucescu a evitat din nou sa spuna ca nu il va mai convoca pe Mutu, sustinand ca nu poate cobori la nivelul jucatorului Fiorentinei.
"Raspunsul meu este acelasi. Am o idee, dar nu vreau sa dau verdice in acest moment pentru ca nu ar face bine jucatorului. Am mai multa minte decat sa intru intr-o disputa cu un jucator de fotbal. El are o singura responsabilitate, sa dea totul pe teren si sa inscrie! Nu trebuie sa faca analize si sa povesteasca...", a spus Lucescu pentru Digi Sport.
Tonul lui Razvan Lucescu s-a schimbat radical atunci cand a venit vorba despre capitanul Cristi Chivu, accidentat in meciul cu Chievo Verona.
"E vorba despre un adevarat exemplu pentru toti jucatorii de fotbal din Romania. Chivu este un lider si un baiat pe care absolut toti jucatorii stiau ca se pot baza in momentele de dificultate. Aveam nevoie sa poata fi alaturi de noi in acest inceput de an, transmitea incredere celorlalti baieti. M-a socat ce s-a intamplat cu Chivu!", a explicat Lucescu.
Selectionerul a vorbit si despre planurile pe care le are in 2010 la echipa nationala, mentionand ca isi doreste sa castige toate meciurile.
"E un an important pentru ca va fi tragerea la sorti pentru viitoare campanie de calificare la Campionatul European, iar apoi vor incepe meciurile oficiale. Pana atunci vom avea trei-patru meciuri amicale, pe care va trebuie sa le castigam si sa le jucam bine. Vreau ca partidele amicale sa le jucam la victorie, sa le tratam cu mare seriozitate, ca si cum de ele ar depinde calificarea nationalei", a precizat el.